OpANAF nr. 2229/2025: Procedura de notificare pentru facturile netransmise prin sistemul RO e-Factura
Prin OpANAF nr. 2229/2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a introdus o procedură oficială de notificare menită să reglementeze modul în care beneficiarii pot semnala autorităților situațiile în care furnizorii nu au transmis facturile prin sistemul RO e-Factura în termenul legal.
Legea nr. 195/2022
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele de salarii pentru care angajatorul are o declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale sau pentru care angajatorul are obligaţia legală de a depune declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se păstrează timp de 5 ani.
Ordinul MF nr. 85/2022
În vigoare de la 01 februarie 2022 cu excepţia art. 13-15, ale căror prevederi se aplică începând cu situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar al anului 2021. Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 100 din 01 februarie 2022 Se aplica de entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, inclusiv cele al căror exerciţiu financiar diferă de anul calendaristic, au obligaţia să întocmească
Ordinul MMSS nr. 94/2022
În vigoare de la 31 ianuarie 2022 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 99 din 31 ianuarie 2022 Ordinul este emis in aplicarea OUG nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Se aprobă modelele cererilor, declaraţiei pe propria răspundere şi listei persoanelor care urmează să beneficieze de plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1)